Bella Santiago, originară din Filipine, locuiește de ani buni în România și sărbătorește ziua ei de naștere pe 1 decembrie, Ziua Națională a României. Cu această ocazie, soțul ei i-a pregătit o surpriză, oferindu-i o vacanță în Laponia. Cu toate acestea, cel mai mare dor al cântăreței este să devină mamă din nou.
Bella Santiago a împlinit 34 de ani și a sărbătorit într-un mod restrâns, alături de familie și prieteni. Deși în trecut obișnuia să organizeze petreceri fastuoase de ziua ei, de această dată a preferat o atmosferă mai intimă. Una dintre cele mai mari dorințe ale sale este să aibă un al doilea copil.
„M-am distrat foarte bine cu familia, cu niște prieteni. Foarte restrâns am făcut ziua mea. Am zis că tot anul fac cu multă lume și am zis să fac un pic mai restrâns. Pentru Anul Nou, îmi doresc să am un bebeluș (…) și să fie foarte bine în carieră”, a declarat Bella Santiago, la Star Magazin.
Cu ocazia zilei ei de naștere, soțul lui Bella Santiago i-a pregătit o surpriză sub forma unei vacanțe în Laponia. Chiar dacă inițial a fost încântată de idee, Bella Santiago recunoaște că este mai obișnuită cu vremea călduroasă și mai puțin cu frigul. Cu toate acestea, cei doi se pregătesc de o experiență unică în Laponia pentru a sărbători ziua de naștere a artistei.
„O să plecăm mâine în Laponia și mi-a trimis Moșul un video din Laponia și abia aștept să văd ce cadou mi-a pregătit. Abia aștept să ajung acolo. Doar că am auzit că e foarte frig acolo și eu sunt obișnuită cu căldura. Nu știu cum o să fie, dar când mi-a spus soțul meu că mergem în Laponia, eu am crezut că e Japonia și am zis că e ok și când am căutat, am văzut că e frig”, a mai spus artista.







