Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a fost puternic afectat de reacțiile din partea americanilor: „Simona Halep a câștigat! El și-a pierdut toată credibilitatea”.
Presa din Statele Unite a reacționat vehement după ce Simona Halep a obținut o victorie la TAS. Suspendarea inițială de 4 ani a fost redusă la 9 luni, iar jucătoarea de tenis poate reveni pe teren imediat, cu condiția să primească wild-card-uri la turnee, deoarece a ieșit din circuitul oficial WTA.
Criticii americani l-au vizat în special pe Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep în momentul în care aceasta a fost depistată pozitiv pentru substanța interzisă roxadustat. Francezul, care și-a recunoscut responsabilitatea în fața TAS, este considerat principalul vinovat pentru suspendarea Simonei Halep.
Americanii îl fac praf pe Patrick Mouratoglou: „Simona Halep a câștigat! El și-a pierdut toată credibilitatea”
„S-a făcut dreptate? Da! Simona și-a declarat nevinovăția din prima clipă. Și-a strigat inocența în toate aceste luni lungi, care au reprezentat un coșmar pentru ea. Dar acum poate, în sfârșit, să îmbrățișeze din nou instanța. Toți cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată și necinstită vor trebui acum să se mai gândească. Simona a câștigat.
Iar Patrick Mouratoglou a pierdut. Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după acest caz. El însuși și-a asumat întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat cu Simona. Prin urmare, este corect ca el să fie adevăratul perdant al acestei afaceri”, au scris cei de la Tennis World USA.
Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea pentru testul pozitiv al Simonei Halep. La audierile TAS de la Lausanne, în a doua zi, pe 8 februarie, francezul a petrecut o oră în sala de judecată. Acesta și-a recunoscut vina în cazul contaminării Simonei și, în urma acestei declarații, nu a mai fost necesară audierea lui.
De asemenea, Candice Gauhier, fizioterapeut la Academia Mouratoglou, și Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academie, au petrecut și ei o oră în sala de judecată. Ei și-au asumat, la fel ca și Mouratoglou, responsabilitatea în cazul de dopaj al Simonei Halep.







