Sunt trist. Sunt revoltat. Sunt copleșit de ce se întâmplă. Trăim într-o țară în care copiii se sting în direct, sub ochii tuturor, și nimeni din cei care au puterea să intervină nu mișcă un deget. Ministerul de Interne tace. Poliția doarme. Iar familiile rămân cu golul, cu durerea și cu întrebarea: unde era statul?
Și înainte de orice răspuns politic, permiteți-mi, ca om, ca părinte, nu ca politician, să spun un lucru: îmi cer iertare în fața tuturor mamelor și taților care și-au pierdut copiii în această luptă cu drogurile, cu nepăsarea, cu un stat care s-a ascuns exact când era mai mare nevoie de el.
Suntem în Joia Mare. Un moment de reculegere, de rugăciune, de răstignire a conștiinței.
Și dacă această țară mai are vreo speranță, atunci ea nu începe cu lozinci, ci cu adevărul spus apăsat și cu recunoașterea durerii voastre.
Am citit editorialul recent al lui Cătălin Tolontan și nu pot sa nu îi dau dreptate. Suntem într-o Românie în care dealerul care i-a vândut droguri lui Vlad Pascu face în continuare live-uri pe TikTok. Între timp, Ion Cristoiu e cenzurat. Cont suspendat. Marius Tucă? Postări șterse.
Asta e România in anul 2025: dacă mori în direct, autoritățile te lasă. Dacă spui adevărul, te blochează, te amendează, ba chiar te cheamă la audieri.
Și totul se petrece sub tăcerea asurzitoare a domnului Cătălin Predoiu, ministrul de interne. Omul care trebuia să apere vieți. Omul care trebuia să se lupte cu rețelele infracționale. Ce face în schimb? Coordonează poliția politică, nu lupta împotriva criminalității.
Când jurnaliștii sunt reduși la tăcere, iar traficanții sunt liberi – nu mai avem un stat democratic. Avem o mascaradă periculoasă, o înscenare proastă cu polițiști selectivi, procurori obedienți și miniștri care își pierd demnitatea odată ce dau de putere.
Unde sunt trupele speciale când adolescenții mor în baruri, în tramvaie, în fața liceelor? Unde e Poliția Română când tinerii se sufocă în propriile cartiere, prinși într-o capcană a dependenței și a ignoranței?
Când vine vorba de proteste pașnice sau de susținători AUR, mascații apar instant. Dar când moartea bate la ușă în direct? Tăcere.
Rușine!
Dacă ar fi avut măcar un dram de onoare, domnul Predoiu și-ar fi dat demisia de mult. Dar pentru că nu are, îl anunț eu de pe acum că zilele lui la conducerea ministerului de interne sunt numărate.
Din momentul în care voi deveni președinte, curățenia generala va începe cu Ministerul de Interne. Și nu se va opri până când niciun funcționar nu va mai trata viața românilor ca pe o virgulă într-un raport.
România trebuie sa redevină a celor demni. A celor care nu acceptă frica, cenzura și moartea transmisă în direct ca pe o normalitate.
A celor care aleg viața, nu minciuna. Adevărul, nu frica. Respectul, nu umilința.
Și pentru că domnul Tolontan aduce în discuție în ultimul său editorial obsesia autorităților, în frunte cu BEC, Autoritatea Electorala Permanentă, și CNA-ul de a „interzice, șterge, elimina”- trebuie să lămurim un lucru esențial.
Noi, AUR, nu am cerut niciodată să fie șters adevărul.
Dar am spus – și o repet cu toată răspunderea – că singura armă pe care o mai avem în fața unui stat care încalcă regulile este să ne folosim toate căile legale. Să contestăm. Să cerem explicații. Să cerem respectarea legii.
Am contestat deciziile BEC nu pentru că vrem haos. Ci pentru că legea e strâmbă. Pentru că exact aceia care azi ne acuză că „punem frână” procesului electoral sunt aceiași care au creat această legislație alambicată, ambiguă, făcută special pentru a-i proteja pe favoriții sistemului.
Dacă nu contestăm noi abuzurile, o vor face ei. Dar mai târziu. Și pentru cu totul alte scopuri.
Noi am fost corecți de la bun început. Am spus clar că nu am fost de acord cu aceste reguli, că au fost gândite să manipuleze și să creeze portițe. Iar astăzi, când ne apărăm în mod legal, suntem demonizați pentru că – vezi Doamne – nu jucăm în tăcere, în decorul scris de ei.
Singura cale de apărare a democrației e să nu tăcem.
Să folosim legea. Să cerem dreptate. Să cerem respect pentru votul românilor!
