Statul român va sprijini financiar investiția fostului ministru al Economiei și fost primar general al Capitalei, Adrian Videanu, care, împreună cu soția sa, Miorița, a demarat o nouă afacere pe platforma Marmosim din Simeria.
Familia Videanu va primi 26,4 milioane de euro de la Guvern pentru proiectul de reciclare a deșeurilor din piatră, investiție estimată la aproximativ 40 de milioane de euro și care va genera 72 de locuri de muncă, potrivit profit.ro.
Pe platforma Marmosim, firma controlată de Adam Stone, soția lui Videanu, a închiriat 11.600 mp pentru ridicarea unei fabrici de reciclare a deșeurilor rezultate din carierele de piatră. În plus, societatea și-a extins activitatea prin deschiderea unui punct de lucru pe platformă și adăugarea unor noi obiecte de activitate, printre care extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, fabricarea anvelopelor și a produselor din cauciuc, producția de tuburi și profile din plastic, precum și fabricarea de produse ceramice.
„Vom recicla deșeurile din carieră. Proiectul este încă la nivel de cercetare industrială. Probabil vom termina testele în septembrie sau octombrie“, declara, în mai 2024, Adriean Videanu.
Fiul lui Adrian Videanu, Andrei, are legături cu acționariatul Rom Waste Solutions, una dintre cele mai importante companii din România în domeniul managementului deșeurilor municipale și al reciclării. Fabrica de sortare și tratare a deșeurilor din Dragomirești-Vale, controlată de fondul de investiții Axxess Capital, dispune de o capacitate de procesare de 1.000 de tone de deșeuri pe zi. Până în prezent, în această unitate s-au investit 15 milioane de euro, având 250 de angajați și reciclând peste 100.000 de tone de deșeuri. În 2022, cifra de afaceri a fost de 13,3 milioane de euro, cu un profit de 1,5 milioane de euro.
Se preconizează ca 26 de fabrici de reciclare să primească finanțare prin PNRR, în valoare totală de 220 de milioane de euro, cu sume individuale între 500.000 și 8,4 milioane de euro, înscrierile fiind deschise între 14 iunie și 13 septembrie 2024.
Firma Marmosim, controlată de familia Videanu, deține licențe de exploatare pentru șase dintre cele mai importante cariere de roci naturale din România. Cea mai mare unitate, de la Rușchița-Caraș Severin, are o capacitate de extracție de peste 15.000 mc/an. Alte cariere furnizau piatră pentru construcția Palatului Parlamentului, Palatului Telefoanelor și Iulius Mall Timișoara.
În 2023, familia Videanu a încasat 20 de milioane de euro de la One United Properties pentru terenul fostei platforme industriale Titan Mar din zona Progresului, București. În plus, va primi apartamente și spații comerciale în valoare de 15 milioane de euro în cadrul viitoarei dezvoltări imobiliare realizate de One United. Colaborarea cu One United nu este singulară, piatra de la Marmosim fiind folosită anterior la proiectele rezidențiale One Herăstrău și One Rahmaninov.







