Adrian Mutu, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, a spus că echipa antrenată de el va trece peste acest eșec, fiind mai puternică decât un scor.
„A fost o seară ciudată, pentru că eu cred că ne-am bătut singuri. Mai ales în prima repriză, când am făcut cadou două goluri FCSB-ului. După aceea a fost greu să revenim, în prima repriză, pentru că băieţii acuzau acele greşeli colective pe care le-am făcut, dar, per ansamblu, în repriza a doua a fost un meci echilibrat. Am încercat să întoarcem rezultatul, chiar şi în 10 oameni. În repriza a doua şi în 10 oameni cred că aţi văzut un plus pe faza de atac. Nu ne-a reuşit în seara asta, ne recunoaştem învinşi, suntem o echipă mai puternică decât un scor, mergem înainte, umili, aşa cum am făcut-o tot timpul şi învăţăm din greşeli”, a declarat Mutu în conferinţa de presă de la finalul meciului.
Antrenorul alb-vișiniilor este de părere că FC Rapid București a fost favorită în meciul cu FCSB deoarece echipa a avut un parcurs bun până la această partidă.
„Parcursul de până acum a făcut ca în seara asta să fim echipa favorită, dar un derby este un derby. FCSB s-a ridicat la nivelul meciului, a jucat bine, a şi profitat de greşelile noastre. Nu pot spune că a fost cel mai slab meci al nostru din acest campionat, au fost greşeli mari în prima repriză, au fost două greşeli care ne-au costat în această seară”.