Anunțul privind înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană a generat numeroase controverse. Adriana Bahmuțeanu, mama copiilor săi, a comentat decizia luată de fiii cei mari ai regretatului afacerist.
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au avut împreună doi copii. În ciuda conflictelor din trecut, Bahmuțeanu a vorbit cu respect despre fostul partener de viață, evidențiindu-i realizările și rolul de tată.
„A fost o personalitate publică. A creat televiziuni, a fost prezentator, invitat în emisiuni, om de afaceri, politician, tată. A fost o personalitate complexă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
„Sunt două variante, și prima variantă ar fi că asta a fost dorința lui Silviu Prigoană, să fie înmormântat în secret, fără niciun participant la această ceremonie de înmormântare, fără preot, fără lumânare, fără priveghi, fără pomană, pentru că el nu credea în Dumezeu. Dacă asta a fost dorința lui, trebuie să acceptăm situația, dacă nu a fost dorința lui, și a fost decizia fraților majori, aici avem o problemă, pentru că dacă cei mari, copiii cei mari ai lui Silviu Prigoană au hotărât acest lucru, înseamnă că nu respectă memoria tatălui lor.
Nu am știut nici eu despre această înmormântare secretă. Mi se pare un scenariu de film horror. (…) Povestea asta s-a transformat într-un circ mediatic care ascunde multe secrete, multe necunoscute, bănuiesc că există un interes material evident al fraților mai mari.”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu la Acces Direct.