Pentagonul a făcut public un raport prin care se arată faptul că armata americană recunoaște că este vinovată pentru uciderea a 12 persoane civile în Afganistan, în anul 2021.
„Departamentul Apărării estimează că 12 civili au fost ucişi şi alţi cinci răniţi în 2021 în cadrul operaţiunilor militare americane”, se arată în raport.
Potrivit raportului, Pentagonul recunoaște că, în timpul operațiunilor de retragere din Kabul, zece membri ai unei familii au fost uciși, printre care șapte copii. Un alt civil a fost ucis la data de 8 ianuarie 2021, la Herat, iar altul în Kandahar, la data de 11 august 2021.
În cazul celor cinci civili răniți, Pentagonul arată că trei au fost răniți la data de 1 ianuarie, în Qunyo Barrow, iar doi au fost răniți la data de 18 ianuarie, la Kandahar.





