Anna Lesko a dezvăluit că la vârsta de 43 de ani reușește să aibă o siluetă de invidiat printr-un regim strict pe care și l-a impus. Artista nu ține diete, dar urmează cu strictețe o dietă de detoxifiere a ficatului, fiind foarte atentă la alimentația sa. Pentru a evita acumularea de kilograme în plus, Anna Lesko a renunțat la multe alimente.
Anna Lesko: „Cred că este vorba despre ADN!”
„Într-adevăr, am 43 de ani, dar cred că este vorba și despre ADN, însă pe lângă asta vin și multe alte accesorii: dorința și motivația permanentă de a arăta bine, de a fi sănătos atât fizic, cât și psihic. Diete nu țin, am una singură de detoxifiere a ficatului (cea cu miere și lămâie, e ca un fel de limonadă, practic te hidratezi toată ziua, dar nu ai voie să mănânci nimic; este o cură drastică, între 7 și 14 zile
Nu toată lumea poate să o țină. Eu o fac o dată sau de două ori pe an). Eu nu cred în cure, eu cred într-un stil de viață echilibrat, într-o alimentație sănătoasă. Trebuie să recunosc că nu mă abțin de la pofte, dar mănânc în cantități mici. Dulce nu prea mănânc și cred că asta contează foarte mult. Am făcut sport mereu, l-am întrerupt aproximativ acum trei ani și m-am reapucat acum trei luni, sunt o fire activă, am arderile bune”, a spus Anna Lesko pentru Viva.
La ce alimente a renunțat Anna Lesko?
„Pâine nu mănânc de foarte mulți ani.(…) Mănânc aproape orice, dar încerc să nu amestec. Mănânc tot ce e verde: broccoli, sparanghel, fenicul. Mănânc foarte multe chestii bogate în toate cele și multe ciorbe. Mai puțin prăjeală și foarte mult pește. Acesta nu se numește regim, e un mod de viață sănătos. Dulciurile nu prea-mi plac și ăsta cred ca este un plus pentru mine. Mănânc și fasole verde, mazăre, năut, linte”, declara Anna Lesko într-un interviu.