Deputatul Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, a reacționat la declarațiile făcut de europarlamentarul PSD Mihai Tudose, afirmând că AUR este singurul partid care face opoziție reală față de PNL și PSD.
„După o căsnicie eșuată de trei ani, PNL și PSD își arată pisica unii altora, amenințându-se reciproc. În timp ce PNL se uită spre USR, l-am auzit pe Mihai Tudose susținând că nu exclude o alianță cu AUR. Ce nu înțelege Tudose e că AUR este deja într-o alianță cu românii. AUR este singurul partid care face opoziție reală față de PNL și PSD și vom continua să facem acest lucru. Suntem singurii care pot pune capăt acestei guvernări dezastruoase. Cu ajutorul românilor, putem da un guvern patriot care să lupte pentru țară, nu împotriva ei”, a spus Dan Tanasă într-o postare pe pagina oficială de Facebook.