Există un început în toate: „Sunt prima oară cu metroul aici”
Așa că am apelat la un mijloc de transport ecologic și comod pentru astfel de situații. Metroul.
„Sunt prima oară cu metroul aici”, a replicat, cu zâmbetul său devenit celebru, antrenorul croat. A fost mai relaxant să comentăm despre fotbal, despre viața din București, despre planuri de viitor, amestecându-ne printre oamenii simpli și trecând lejer pe lângă mașinile ce formau un „anaconda” rutier.
Câțiva șoferi i-au făcut cu mâna, cu simpatie, lui Kopic. „Mi se întâmplă să mă întâlnesc cu dinamoviști pe stradă, ne facem o poză, o strângere de mână. Mă bucur de cunoștințe noi”, a mărturisit croatul.
Željko a jonglat cu nonșalanță printre mașini și oameni, ajungând la stația de metrou Pipera. Pe peron, s-a arătat interesat de istoria acestui mijloc de transport. „E de pe vremea lui Ceaușescu, nu? Asta știu și eu”, a replicat tehnicianul.
46de ani se împlinesc mâine de la inaugurarea oficială a metroului bucureștean, la care a participat și Nicolae Ceaușescu
Zeljko Kopic lângă primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe scaunele albastre ale metroului
De-abia ajunși pe peron, colegul Andrei Furnigă, videoreporter, ne face un semn discret. „Ai văzut cine e aici?„. O clipă de nedumerire, fiind prinși și în discuții despre Dinamo coroborate cu explicații despre traseul ce duce în centrul Capitalei. „Este Nicușor Dan! E chiar lângă voi”. O altă clipă de nedumerire. Da, așa e!
Ca fapt divers, din curtoazie pentru invitatul nostru, conversațiile le-am purtat în permanență în limba engleză, ca să înțeleagă și omul ce vorbim între noi. „Cine e?”, se amuză Željko Kopić, văzându-ne ochii mari. „Primarul Bucureștiului”.
„Serios? El e? Și circulă cu metroul?”. Se pare că da. Cel puțin în acel moment este unul dintre pasageri. Cu fularul la gât, jovial, discutând cu un bărbat ce l-a abordat.
Am intrat în „trenul galben fără cai”, cum era denumit metroul la începuturi. Cel puțin în melodia Angelei Similea. Dinamovistul a făcut un tur cu privirea spre interiorul marcat de albastrul scaunelor, pe lângă argintiul ce a luat loc galbenului mijlocului de transport.
Edilul Capitalei la doi metri distanță. Ba vorbind la telefon, ba discutând cu un alt pasager, apoi privind relaxat spre camera videoreporterului care-i surprinde reacțiile. Doar este, practic, în campanie pentru alegerile prezidențiale de la anul!
„Să știi că am ceva cunoștințe despre faptul că ați amânat alegerile prezidențiale! (râde) A intervenit VAR-ul?! Bună asta! Are șanse (Nicușor Dan)? Tu ce crezi că va urma? Oricum, care erau șansele să fim în același loc, în același timp, fix lângă primarul Capitalei?!”, sunt frânturi ale ideilor expuse de Zeljko Kopic.