Cel mai urmărit reality show de dating aduce o veste neașteptată: Gabriela Cristea își ia rămas bun de la platoul de filmare al emisiunii „Mireasa – Capriciile Iubirii”. Vestea a fost anunțată chiar în prima ediție a emisiunii.
Vestea momentului! Gabriela Cristea nu mai prezintă
„Mireasa – Capriciile iubirii” este una dintre cele mai urmărite emisiuni TV, iar astăzi, Gabriela Cristea, prezentatoarea emisiunii, a făcut un anunț surprinzător. Vedeta s-a retras de pe platourile de filmare.
„Dragilor, de peste un an mă gândesc la acest moment, deoarece deciziile importante trebuie analizate temeinic. Am decis, împreună cu familia mea, că este timpul să mă retrag din proiectul ‘Mireasa – Capriciile Iubirii’. Am luat această decizie deoarece programul emisiunii nu îmi permitea să fiu alături de fetele mele atât cât merită, cât au nevoie și, mai ales, cât îmi doresc. În acest moment, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost implicată și echipa alături de care am lucrat. Dar este mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei. Vreau să le mulțumesc producătorilor pentru că au înțeles motivele pentru care am făcut această alegere. Mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat la acest proiect; împreună am reușit să realizăm lucruri minunate care v-au captat atenția și v-au făcut să fiți alături de noi seară de seară. Sper ca și telespectatorii să înțeleagă și să respecte decizia mea, pentru că sunt convinsă că este doar un moment de răgaz pentru mine și familia mea, dar voi continua să fiu prezentă pe rețelele de socializare”, a declarat Gabriela Cristea.
Gabriela Cristea pleacă de la „Mireasa – Capriciile Iubirii”
Gabriela Cristea, una dintre cele mai apreciate prezentatoare din România, a anunțat recent că se retrage de la emisiunea „Mireasa – Capriciile Iubirii”, dorindu-și să petreacă mai mult timp alături de familie.
Astfel, începând cu data de 13 ianuarie, emisiunea va fi preluată de Raluca Preda, cunoscută publicului pentru rolul său în moderarea formatului „Mireasa” direct din culise. Astfel, ea va prelua rolul de gazdă, oferind telespectatorilor un conținut unic.
Raluca Preda preia conducerea emisiunii
„Este o onoare pentru mine să preiau ștafeta emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii, un proiect de referință pentru televiziunea din România, ridicat la un nivel foarte înalt de doamna Gabriela Cristea, o figură iconică pe care o admir încă din copilărie. Această propunere, venită ca o mare surpriză, reprezintă o provocare profesională semnificativă, pe care o accept cu multă emoție și responsabilitate. Îmi doresc să câștig încrederea și aprecierea celor de acasă, telespectatorii fideli ai emisiunii, care au sprijinit acest proiect de-a lungul sezoanelor. Promit să aduc energia și dedicarea necesare pentru a păstra standardele ridicate ale emisiunii și să o duc mai departe spre noi culmi de succes. Vă invit pe toți să urmăriți noul sezon al emisiunii ‘Capriciile Iubirii’ și noul sezon ‘Mireasa – Iubește Românește’, începând cu 13 ianuarie. Sper să fim împreună pe acest drum, cu sufletul la gură, pentru a descoperi povești emoționante și momente de neuitat. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și pentru deschiderea de a mă adopta în această nouă ipostază!”, a declarat Raluca Preda.