După discuțiile iscate pe seama faptului că Florinel Coman a fost convocat la echipa națională a României, deși la FCSB nu s-a descurcat prea bine în ultima vreme, Giovanni Becali a arătat că fotbalistul de 24 de ani a atras plăcut atenția altor cluburi din străinătate.
Agentul, care l-a transferat pe Dennis Man la Parma, a spus că Sporting (Portugalia) a oferit 9 milioane de euro pentru jucătorul de la FCSB și după câteva zile l-a dorit și Orlando City (America).
”Florinel chiar merită. Nu mai e Coman care a fost în urmă un an jumate. Încet el poate să îşi revină. Am avut ofertă de 9 milioane de la Sporting pentru Coman. După 2 săptămâni, am avut ofertă din America de la Orlando City, chiar de faţă cu el”, a spus Giovanni Becali.







