Cu ocazia unei vizite în județul Vaslui, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat marți că până la data de 1 iunie se va forma un nou guvern la Palatul Victoria.
Lucian Bode promite că rotativa nu va ține prea mult!
„Preocuparea noastră este aceea de a ne face treaba zi de zi în interesul românilor. Cred că această rocadă la guvernare se va realiza în termenul agreat de coaliţie, astfel încât până pe data de 1 iunie să avem instalat un nou Guvern la Palatul Victoria”, a spus Lucian Bode.
Oficialul a menţionat că nu are cunoştinţă despre momentul în care premierul Nicolae Ciucă îşi va da demisia.
„Nu ştiu dacă o va face joi, vineri sau sâmbătă. Cert este că un nou Guvern vom avea la Palatul Victoria cel mai târziu la 1 iunie. Trebuie să ţinem cont şi de ce au spus şi liderii coaliţiei, şi anume, principala noastră preocupare este acum să soluţionăm revendicările personalului din educaţie şi odată cu soluţionarea acestui conflict putem să intrăm şi în linie dreaptă cu negocierile pentru noua structură a Guvernul”, a afirmat Bode.
Ministrul Afacerilor Interne a fost prezent, marţi, în judeţul Vaslui, unde a avut loc inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta – Leova.
Cine e Lucian Bode?
Lucian Bode este un politician român, membru al Partidului Național Liberal (PNL). El s-a născut pe 12 aprilie 1972 în orașul Oradea, județul Bihor, România. Lucian Bode a deținut mai multe funcții politice în cadrul PNL și în administrația publică. Printre pozițiile importante ocupate de el se numără cea de ministru al Transporturilor în perioada 2009-2012 și cea de ministru al Afacerilor Interne începând din decembrie 2020.







