Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat în data de 21 noiembrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles.
În cadrul reuniunii ministrul Petre Daea a avut o intervenție referitoare la Regulamentul privind refacerea naturii – Aspecte agricole. Acesta a spus că România susține obiectivele Pactului verde și a Strategiei în domeniul biodiversității, precum și intensificarea eforturilor de refacere a ecosistemelor.
„Cu toate acestea, având în vedere dificultățile create de pandemia COVID, de creșterea prețului la
energie/fertilizanți și a războiului, și nu numai, trebuie să punem pe prim plan obiectivul securității
alimentare.Prezentul Regulament introduce însă mari constrângeri privind continuarea activității în sectorul agricol.
Obiectivele stabilite sunt extrem de ambițioase, dar dificil de implementat pe termen scurt și cu grad
relativ de siguranță.Măsurile prevăzute vor conduce la creșterea zonelor sensibile la nivel european, care alături de SUR, vor
genera reducerea cultivării terenurilor agricole, a producțiilor agricole, escaladarea prețurilor terenurilor
agricole, precum și un impact puternic asupra comunităților locale”, a spus Petre Daea.