Președintele USR, Dominic Fritz, încearcă să susțină Guvernul Bolojan, criticând totodată guvernele precedente pentru modul în care au administrat finanțările pentru investiții, subliniind că multe dintre programele anunțate nu au beneficiat niciodată de o acoperire bugetară reală.
„Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poți să tai ceva ce nu există”, a declarat liderul USR, într-o reacție la tensiunile apărute în coaliția de guvernare pe tema suspendării unor proiecte de infrastructură și dezvoltare locală.
Fritz a dat exemplul programului de investiții în sănătate, anunțat ca fiind complementar PNRR-ului, cu un buget estimat la 13 miliarde de lei pentru spitale mai mici. „Inclusiv noi, la Timișoara, am scris un proiect convinși că sunt fonduri europene. Și acum, când am întrebat: domnule ministru, ce mai auzim de acest program? Îmi spune ministrul că a descoperit că acest program n-are nicio acoperire în buget”, a afirmat acesta.
Liderul USR afirmă că efectele acestor promisiuni nerealiste sunt resimțite direct de cetățeni, care rămân fără investiții vitale și fără servicii publice îmbunătățite. „În final, cei care plătesc pentru aceste greșeli și minciuni sunt cetățenii. Și, da, ăsta este unul dintre motivele pentru care suntem astăzi cu o încredere atât de scăzută în clasa politică și în democrația însăși. Și trebuie să reclădim această încredere, în primul rând prin fapte și responsabilitate”, a mai spus Fritz.
Tensiuni în coaliție
Declarațiile vin într-un context tensionat, după ce premierul Bolojan a decis suspendarea finanțării proiectelor neîncepute sau aflate în faze incipiente prin programe precum PNRR și Anghel Saligny, măsură care a generat nemulțumiri atât în teritoriu, cât și în interiorul coaliției.
Conducerea PSD se reunește luni în ședință pentru a stabili poziția partidului față de proiectul de ordonanță de urgență care vizează suspendarea unor finanțări din aceste programe. Reprezentanții social-democrați susțin că actul normativ „nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare și, prin urmare, nu a primit avizul miniștrilor PSD”. Aceștia au anunțat că vor propune amendamente și au subliniat că vocea aleșilor locali ai PSD, care reprezintă mai mult de jumătate din comunitățile locale din România, trebuie să fie luată în considerare.







