Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat miercuri, 21 decembrie 2022, la cea de-a 45-a reuniune a Consiliului ministerial al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Consiliul Ministerial a fost găzduit de Președinția-în-Exercițiu exercitată de Republica Moldova, în sistem video-conferință. Pe fondul evoluţiilor regionale complexe şi al impactului acestora asupra funcţionării Organizaţiei, agenda reuniunii ministeriale a fost axată pe adoptarea bugetului Organizaţiei pentru 2023 şi asigurarea rotaţiei Preşedinţiilor-în-Exerciţiu pentru 2023.
„Secretarul de stat Daniela Gîtman a reiterat angajamentul ferm al țării noastre pentru cooperarea în regiunea extinsă a Mării Negre, ca modalitate de consolidare a dezvoltării economice și de promovare a păcii, stabilității și prosperității într-o zonă de interes strategic pentru România și care, în același timp, este confruntată cu multiple provocări, mai ales de natură securitară. A reiterat poziţia României de condamnare a agresiunii militare nejustificate și ilegale împotriva Ucrainei, care contravine fundamentelor și principiilor dreptului internațional, sens în care a subliniat consecinţele acestui război pentru stabilitatea şi dezvoltarea regiunii Mării Negre, precum şi asupra activităţii Organizaţiei. Oficialul român a dat asigurări în privința continuării sprijinului multidimensional al României pentru Ucraina, la nivel bilateral şi în toate formatele multilaterale relevante”, a transmis MAE.
Subsumat dezbaterilor privind eficienţa funcţionării OCEMN, oficialul MAE a reiterat sprijinul activ al României pentru continuarea procesului de eficientizare a metodelor de lucru ale OCEMN în vederea creșterii performanței instituționale, context în care a semnalat oportunitatea pregătirii unui nou document strategic destinat funcţionării Organizaţiei în plan economic, ca fundament pentru contribuţia OCEMN la asigurarea unui mediu investiţional atractiv în regiunea Mării Negre.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a transmis susţinerea României pentru Serbia și Turcia, în calitate de viitoare Preşedinţii-în-Exerciţiu ale OCEMN în primul, respectiv al doilea semestru al anului 2023.