Judecătorii Curții Constituționale a României se reunesc la ora 12:00 într-o ședință solemnă pentru a valida alegerea noului președinte al României. La eveniment vor fi prezenți Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor din 18 mai, și președintele interimar Ilie Bolojan.
Înainte de ceremonie, în cadrul unei ședințe desfășurate de la ora 10:00, CCR a respins cererea de anulare a alegerilor formulată de George Simion.
ACTUALIZARE 10.58: Nicușor Dan a calificat demersul lui George Simion drept „complet artificial”.
„Eu cred că era clar de la început pentru toată lumea că e ceva complet, complet artificial. Eu n-am văzut-o pe cea scrisă, dar să spui că s-au dat sute de milioane de euro în Moldova e total nerezonabil”, a spus Nicușor Dan, rugat să comenteze decizia CCR de respingere a sesizării.
ACTUALIZARE 10.53 Prima reacție a lui George Simion, după ce Curtea Constituțională i-a respins cererea de anulare a alegerilor: „CCR a continuat lovitura de stat! Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni!”, a scris președintele AUR pe Facebook. El a adăugat postării un link unde cei doritori pot semna adeziunea la partidul AUR.
ACTUALIZARE 10.50 Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la ședinţa solemnă a Plenului Curţii Constituţionale pentru validarea alegerii preşedintelui României, anunță administrația Prezidențială.
ACTUALIZARE 10.45 CCR anunță oficial respingerea sesizării de anulare a alegerilor.
„În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată.
Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, scrie în comunicatul CCR.
ACTUALIZARE 10.40 Judecătorii CCR au respins cererea depusă de George Simion privind anularea alegerilor din 18 mai, potrivit unor surse Digi24.ro. Curtea se va întruni de la ora 12 pentru a valida rezultatul alegerilor prezidențiale. Președintele ales Nicușor Dan a anunțat că va fi prezent la ceremonie.
Știrea inițială.
Curtea Constituțională a României a judecat joi dimineață cererea de anulare a alegerilor prezidențiale depusă de George Simion, după ce, pe 20 mai, la ora 23:41, a fost transmis pe e-mail un document scanat intitulat „Cerere de anulare a alegerilor”. Dacă solicitarea urma să fie respinsă, Curtea prevedea organizarea, în aceeași zi, a unei ședințe solemne pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor.
Cu o zi înainte, Curtea primise procesul-verbal al turului al doilea întocmit de Biroul Electoral Central, împreună cu toate documentele necesare centralizării rezultatelor.
CCR a stabilit termenul pentru judecarea cererii joi, la ora 10:00, întrucât legea prevede soluționarea contestațiilor înainte de data publicării oficiale a rezultatului scrutinului. Tot joi, la ora 12:00, urma să aibă loc ședința solemnă de validare, dacă cererea era respinsă.
George Simion, candidatul AUR, anunțase marți seara că va contesta alegerile, invocând presupuse fraude electorale. Acesta a susținut că 100 de milioane de euro ar fi fost folosiți pentru turism electoral în Republica Moldova, că ar fi votat persoane decedate și că statul francez, alături de autorități moldovene, ar fi intervenit în procesul electoral. De asemenea, l-a invocat pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, afirmând că acesta ar fi confirmat o posibilă cenzură aplicată AUR pe rețelele sociale.
Legea prevede că alegerile pot fi anulate doar dacă se dovedește că votul sau stabilirea rezultatului s-au realizat prin fraudă care să afecteze atribuirea mandatului sau calificarea în turul al doilea. Contestațiile pot fi depuse de candidați sau formațiuni politice în termen de trei zile de la închiderea urnelor și trebuie să fie motivate și susținute cu probe.
În caz de validare, CCR are obligația să publice rezultatele în presă și în Monitorul Oficial, întocmind un act de validare în trei exemplare: unul pentru Curte, unul pentru Parlament (unde președintele depune jurământul) și unul pentru președintele ales.
Tot marți, CCR a respins cu unanimitate o sesizare separată venită din partea unei persoane fizice care reclama refuzul companiei Meta de a executa decizii ale Biroului Electoral Central.







