„Luasem o pauză, după atâtea luni de scris și mai mult decât o dată pe zi. Președintele Nicușor Dan însă nu vrea să-mi dea liber. Contestațiile d-sale, înaintate CCR, la Legea privind organizațiile și promovarea fascismului, legionarismului, rasismului, xenofobiei, precum și la o lege privind aprobarea de către culte a titlurilor de rabin, imam, preot în general, mă îmbrâncesc rău pe gânduri”, a scris CTP pe Facebook.
„Organizația sa, alcătuită din legionari, neolegionari și mercenari, Potra, Sechila și compania, a mers până la plănuirea unei lovituri armate asupra statului, până la încercarea de a provoca un război civil în România. Trebuie să facă pușcărie cg Dumnezeilă pentru că a constituit o organizație cu caracter legionar? Președintele Nicușor Dan crede că nu – în timp ce sute de susținători ai lui cg tocmai ce agresează, în Piața Victoriei și pe șoseaua Kiseleff, forțele de ordine, jurnaliștii și simplii cetățeni”, a continuat CTP.
El a dat ca exemplu un interviu acordat de președintele Dan în decembrie 2024, în care a avut o poziție ambiguă la adresa mișcării legionare: „Mișcarea legionară a fost… ă, ă, ă, în momentul în care… ă, ă, ă, a ajuns să justifice uciderea oponenților politici a devenit nocivă”.
În final, CTP a criticat și faptul că Nicușor Dan va retrimite „Legea Vexler” în Parlament, acolo „unde se bazează pe sprijinul AUR, SOS, POT, care au contestat și ele aceeași lege la CCR”. „Cu tot regretul, nu pot să nu închei reamintind această frază: „În Nicușor Dan, însă, simt că există un ceva întunecos și rece, pe care se străduiește tot timpul să-l țină ascuns””, cu referire la textul scris pe 14 aprilie, cu 3 săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Acum două săptămâni, președintele Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională legea care modifică OUG 31/2002 și Legea 157/2018, ce vizează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid și crime de război. Printre argumentele invocate se numără dreptul la informare, accesul la cultură și libertatea de exprimare a cetățenilor. Ca exemplu, Nicușor Dan a menționat poeziile lui Mihai Eminescu, susținând că acestea ar putea fi interzise dacă legea ar fi promulgată în forma trimisă spre adoptare.
Ask ChatGPT
„De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar şi poezia lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, de exemplu, Scrisoarea a III-a. Este absolut neclar până la ce nivel prezenţa unor idei şi concepţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus faţă de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul legii”, a explicat Administrația Prezidențială pe 10 iulie.
CCR nu i-a dat dreptate lui Nicușor Dan, apoi președintele a spus că, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea, va retrimite în Parlament „Legea Vexler”.







