Șeful Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut cunoscut duminică după-amiază că primul pacient a fost adus la Spitalul Clinic de Urgență Suceava cu ajutorul unui elicopter SMURD, în urma deschiderii heliportului de la SCJU.
Pacienta în cauză este o femeie în vârstă de 55 de ani, transferată de la Spitalul Județean din Neamț. Medicii de la Secția de Neurologie și Compartimentul de Radiologie intervențională erau pregătiți să intervină pentru extragerea unui cheag de sânge de pe creier.
Conform declarației dr. Dan Teodorovici, pacienta a suferit un accident vascular cerebral acut, prezentând hemiplegie dreaptă și afazie. După intervenția promptă a echipei de radiologie intervențională, starea sa s-a stabilizat duminică seara și era sub supravegherea neurologului de gardă.
”Reamintim că, în zona Moldovei, Spitalul Clinic Județean Suceava este singurul cu compartiment de Radiologie Intervențională în cadrul secției de Neurologie. Avem 5 medici, 4 titulari și un rezident cu activitate 24/24. Dotările secției sunt de ultimă generație, medicii sunt specializați în acest domeniu, iar heliportul de pe spital este folosit în premieră pentru un astfel de caz”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai a precizat că la Suceava funcționează centrul de tratament endovascular pentru atacurile vascular cerebrale, singurul din zona Moldovei, în condițiile în care în toată țara sunt 10 astfel de centre. ”Anul trecut la Suceava au fost 44 de intervenții de acest tip, situându-ne pe locul 4 în țară. De la începutul anului 2024, acesta este al 25-lea pacient, dar primul adus cu elicopterul SMURD, utilizând heliportul spitalului”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Suceava.